luni, 16 ianuarie 2012

O carte greu de găsit

Prima carte a scriitorului francez Albert Camus, La mort heureuse, a fost publicată postum. Cartea a fost ascunsă în manuscrisul Caietelor și chiar dacă a fost privită drept un preambul la romanul Străinul, prezintă o altă perspectivă filosofică.
Aceasta este versiunea în limba franceză.
Lectură plăcută!

duminică, 15 ianuarie 2012

Doi pictori celebri

Primul e expresionist, al doilea - suprarealist. Doi pictori care nu ar trebui să lipsească din cultura ta generală: Edvard Munch și René Magritte.

Waiting for Godot... no more


Omul în fața lumii... mereu așteptînd un răspuns care să conțină rațiunea sa de a fi... mereu mut în fața unui abis metafizic, mereu uitînd să aducă funia de care să-și spînzure iluziile... simțind existența ca pe o gheată care îl strînge, mereu încercînd să o dea jos și mereu încălțînd-o la loc. Mereu un Lucky dansînd ca într-o plasă, mereu legat de celălalt, un Estragon legat de Vladimir. Așteptînd într-un decor a cărui axă e un copac uscat, într-un Weltschmerz infinit... fără putința de a declara „sfîrșitul de partidă”. Da, așteptîndu-l pe Godot... pentru a găsi o singură confirmare: m-ai văzut?... Așteptînd un da ontologic, un da definitiv, crucial care să se preschimbe în existență autentică.

O bibliotecă virtuală

Daco Romanica este o bibliotecă virtuală, în care se găsesc cărți din domenii variate: de la științe ale economiei, tehnică și medicină pînă la literatură, istorie și arte.
Spor la citit!
http://www.dacoromanica.ro/

vineri, 13 ianuarie 2012

Teatru la porțile beznei





            A fi... A fi mereu în lumina morții, în antecamera disoluției absolute, mereu rîvnind la pumnalul lucind în mîna inamicului și mereu constrîns de imposibilitatea de a nu mai fi... „A fi în lumină nu e totuna cu a fi mort... căci moartea e nimic.” La porțile beznei, nu există moarte, nici fericire, nici valoare... la porțile beznei nici măcar nimicul nu te mai salvează; în zadar strigi, în zadar îți faci auzită disperarea, căci sunetul se strivește de zidurile întunericului, de zidurile de carne ale umanității, de lătratul crunt al pervertirii, de nechezatul cumplit al unui timp demențial.
            Da, a fi... a fi într-un timp în care arta devine mijloc de a critica societatea, mijloc, și nu scop în sine. Oare cîtă durere poate fi într-un artist ca să aducă pe aceeași scenă tragedia Hecubei și tragedia unei manele? Oameni, care priviți sceptic, cu zîmbetul pe buze la terifiantul spectacol, care vă ridicați în picioare doar din bun simț și care aplaudați în silă, oare nu găsiți că mai revoltător e spiritul nostru degradat decît o piesă de teatru în care valoarea se întîlnește cu non-valoarea? Afară e lumea timpului tău, o lume smintită, perversă... în sala de teatru lumea de care ai fugit, nu s-a schimbat. Spectacolul s-a început înainte ca să intri în sală, înainte ca să-ți găsești locul și să te așezi. N-ai unde să fugi, n-ai unde să te ascunzi! Spectacolul nu se sfîrșește niciodată.
            A fi... A afla dincolo de neant, ființa... A fi pătruns de timpul tău pentru ca murind să-i pui capăt... A fi e mai mult decît nimicul... A fi înseamnă „să cuprinzi cu văzul toate nenorocirile care mă copleșesc. Aici, la porțile beznei... ca un pictor.”

                                                 
Katia