A
fi... A fi mereu în lumina morții, în antecamera disoluției absolute, mereu
rîvnind la pumnalul lucind în mîna inamicului și mereu constrîns de
imposibilitatea de a nu mai fi... „A fi în lumină nu e totuna cu a fi mort...
căci moartea e nimic.” La porțile beznei, nu există moarte, nici fericire, nici
valoare... la porțile beznei nici măcar nimicul nu te mai salvează; în zadar
strigi, în zadar îți faci auzită disperarea, căci sunetul se strivește de
zidurile întunericului, de zidurile de carne ale umanității, de lătratul crunt
al pervertirii, de nechezatul cumplit al unui timp demențial.
Da,
a fi... a fi într-un timp în care arta devine mijloc de a critica societatea,
mijloc, și nu scop în sine. Oare cîtă durere poate fi într-un artist ca să
aducă pe aceeași scenă tragedia Hecubei și tragedia unei manele? Oameni, care
priviți sceptic, cu zîmbetul pe buze la terifiantul spectacol, care vă ridicați
în picioare doar din bun simț și care aplaudați în silă, oare nu găsiți că mai
revoltător e spiritul nostru degradat decît o piesă de teatru în care valoarea
se întîlnește cu non-valoarea? Afară e lumea timpului tău, o lume smintită,
perversă... în sala de teatru lumea de care ai fugit, nu s-a schimbat.
Spectacolul s-a început înainte ca să intri în sală, înainte ca să-ți găsești
locul și să te așezi. N-ai unde să fugi, n-ai unde să te ascunzi! Spectacolul
nu se sfîrșește niciodată.
A
fi... A afla dincolo de neant, ființa... A fi pătruns de timpul tău pentru ca
murind să-i pui capăt... A fi e mai mult decît nimicul... A fi înseamnă „să
cuprinzi cu văzul toate nenorocirile care mă copleșesc. Aici, la porțile beznei... ca un pictor.”
Katia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu