Omul în fața lumii... mereu așteptînd un
răspuns care să conțină rațiunea sa de a fi... mereu mut în fața unui abis
metafizic, mereu uitînd să aducă funia de care să-și spînzure iluziile... simțind
existența ca pe o gheată care îl strînge, mereu încercînd să o dea jos și mereu
încălțînd-o la loc. Mereu un Lucky dansînd ca într-o plasă, mereu legat de
celălalt, un Estragon legat de Vladimir. Așteptînd într-un decor a cărui axă e
un copac uscat, într-un Weltschmerz infinit... fără putința de a declara
„sfîrșitul de partidă”. Da, așteptîndu-l pe Godot... pentru a găsi o singură
confirmare: m-ai văzut?... Așteptînd un da ontologic, un da definitiv, crucial
care să se preschimbe în existență autentică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu